luni, 30 septembrie 2013

elegia soldatului mahmur


de moarte n-am
nici un motiv să mă tem.
o să am
timp o veșnicie să mă ocup
numai de ea.

și nici nu mă tem că
alții te vor dori. te vor avea dar
toate drumurile minții tale duc
în brațele mele.

mărșăluiesc
batalioane de nedumeriri
bătând pas de defilare pe puntea asta
suspendată.
ezitările toate înregimentate sub același drapel
sapă tranșee;
plantează mine
în sufletele noastre,
îndoieli cu fitilul amorsat așteaptând doar să
călcăm strâmb - nici cu gândul,
nici cu fapta,
ci cu teama.
doar cu teamă.

cu teama de noi.

o, da! și eu mă tem.
mă tem
că-n mahmureala asta
a ta și-a mea
îmi trec zilele
fără să apuc lăsarea la vatră.

joi, 26 septembrie 2013

viața noastră fără noi


ne'am cocoșat, iubito,
ca niște semne de'ntrebare la capătul unor nedumeriri
inutile.

ne'au călcat în picioare, iubito,
răspunsurile de care
zău ca n'aveam nevoie.

și'ntr'un final, minunea mea,
rătăcind printre îndoieli,
am uitat să trăim.

să ne trăim.

miercuri, 18 septembrie 2013

Iarmaroc



uneori m’aș îmbăta cu ploaia asta
prin care,
mai îndărăt, prin vară, aș fi umblat desculț...

vezi tu,
lumea e plină de
bărbați socializându-se la pișoar.
își plimbă autist
bustul gol
în șoșoni cărămizii,
recitând bancuri misogine;

vezi tu,
lumea e plină de
femei purtându-și cămășile descheiate
spre deliciul unor
pensionari duhnind a mahorcă;

parcă am zăcea mahmuri pe sub mese,
la cel mai mare iarmaroc

al singurătății...


Ultimul maraton



îmi stăruie
în nări
aroma poftelor tale
(am luat viața în piept fugind
la cotituri
să nu ne vadă alții cum
furăm fericire).

tu
miroseai a femeie;
eu miroseam a tălpi ferfeniță.

eu,
phidippidesul tau.


chairete nikomen!