joi, 29 martie 2018

Povestiri aproape adevărate


Sapă. Cu furie, mai altfel decât sapă într-o zi oarecare. Sapă de parcă și-ar săpa sieși groapa. Îi curg broboane de pe frunte printre sprâncene și dacă nu seacă printre lacrimile nechemate o iau la vale, sărate, până pe colțul gurii. E în groapă și e miez de vară și e dimineață și deja arde și el aruncă pământul, lopată după lopată, pe marginea gropii, care crește. Crește groapa, crește lumea de deasupra. E tot mai jos, e tot mai adâncă despărțirea asta dintre lumi. El e jos, acolo, poate acolo ar trebui să rămână. Azi nu mai e ieri.