Significant nothings

Sonetul Zero (o joacă; cu Shaky)

2011-11-30T16:50:00.000+01:00

"De e minciuna-n vers ce-am rotunjit

reneg ce-am scris si nimeni n-a iubit."

Sonetul 116

... și arsă de atâtea încercări, iubirea

din propria-i cenușă reînvie.

cuprins de dor, o viață-ntreagă scrie

în palma celei ce-i frământă fericirea.

oh, valuri sparte des în poarta vieții

și sărutând pe urme pașii celor doi,

vă duceți să vă-ntoarceți înapoi,

ca soarele la poarta dimineții.

(de nu-i așa, oh, Will, te rog să vii

și-n locul meu sonetele să scrii!)

Bill! Bill! Bill! I can see you're annoyed

Rowan Atkinson in „A Small Rewrite”

Preț redus

2011-10-09T23:25:00.003+02:00

am încercat să-mi tot vând toate gândurile
așa că
le dau de pomană,
veniți duminică după slujbă pe treptele templului,
mă veți găsi
înconjurat de șarlatani cu palma întinsă
din care răsar pseudopsalmi, mânca-și-aș portofelul de japonez zgârcit,
lovi-te-ar tramvaiul 16 când plouă și salvarea nu are loc să înainteze prin ambuteiaj.

luați-le repede, altfel
or să mă calce
pe cap
toți șarlatanii cărora le obturez lumina palidă
cu strălucirea geniului meu
revărsând pe treptele de travertin
mici infinituri de înțelepciune
puncte și linii și planuri care
se înmulțesc precum iepurii
născând realitatea voastră
tridimensională.

îmi pun pe tarabă
tot ce am mai bun
așteptând
furiile lui Iisus

firimituri din viața mea
se vor împrăștia pe caldarâm.
ultimele gânduri călcate în picioare de toți samsarii de amintiri alungați
din templu

Poveste scurtă despre cum nu ne putem povesti

2011-09-21T12:48:00.002+02:00

Te-ai prins?
Lumea e așa de tânără și
atâtea au rămas fără nume. Îi spunem
„iubire”
dar toți îi spun așa.
Încearcă doar să o aranjezi,
conform definiției.
Care definiție? Una. Vezi?
Sunt atât de multe definiții tocmai pentru că
lumea e așa de tânără și
atâtea au rămas fără nume.
Să-i spunem „noi”?
Dar toată lumea îi spune așa. Și noi nu suntem noi,
ei sunteți noi sau noi sunt voi.
Lumea e prea tânără ca să ne poată cuprinde
în cuvintele ei.

Mâine a trecut (re-reloaded)

2011-03-28T21:56:00.002+02:00

igrasie pe pereţii sufletului meu
(se scurg secundele
prin cioburile clepsidrei);
ce poate fi mai groaznic în acest roman de citit pe la gurile de metrou, aşteptând să treacă ploaia,
decât
camera noastră
fără tine?

de jur împrejur nici urmă de ţărm.

ce ai căutat în visul meu? te joci de-a Dumnezeu cu
emoţiile mele, îmbrăcând fizionomiile tuturor
agenţilor de circulaţie sau
de asigurări
care mi-au bătut la fereastră…

am venit astăzi, astăzi am să plec,
mâine a trecut,
ieri a rămas blocat în trafic şi nu mai ajunge.

am munţii în faţă.
să-i mut sau
să ma bucur de ei?

asteptandu’mi rândul

2011-03-24T15:00:00.001+01:00

îmi bate în cap
noaptea orologiul,
metronom sacadat prin liniștea
disperantă.

îmi cad stelele în cap.

(privesc tavanul și nu’i cerul,
privesc cerul și nu ‘i tavanul).

îmi aud inima prea abuziv adormită
în ciudă’mi dormind.

un chibrit, vă rog.
un chibrit.
să ard
să ard (o clipă, doar)
să ard
și’apoi, de voie, de nevoie, de e nevoie, să mă
sting…

Fiecare decolare

2011-03-08T20:32:00.000+01:00

Oriunde ți-ai cumpăra zborul, pe cartea de îmbarcare îți va scrie mereu doar NumeleMeuWings!

Golgote

2011-03-01T08:01:00.001+01:00

mi-am ros genunchii învârtindu-mă
în jurul absenței tale
ca un pelerin pe treptele mântuirii
ce nu mai vrea sa vină.
depărtarea ta mi se prelinge
sărată
peste răni
se așterne prin carnea crudă sărutându-mi venele deschise.

și urlu la noapte
măăăăăăăăăăăăăăăăăăăi, noapte, lua-te-ar ziua, măăăăăăăăăăăăăăăi,

pleacă, îi strig,
noapte, pleacă!

îi strig

eu
aici
ea
nu
ce sens să stai, noapte, măăăăăăăăăăăăăi, noapte, măi?

Fugit tempus

2011-02-13T01:44:00.001+01:00

so we do

this and that

so we dance

so we talk

about all the shitty nothing

so we laugh

so we cry

so we drink

so we piss

so we come

so we go

so we are

so we leave

so we're no longer there.

so we are not!

Poem de pus pe muzici de vre'un folkist cu har

2011-01-24T22:34:00.002+01:00

ce'auzi sunt numai vorbe de pus pe o chitară.
le'ma scris cândva prin iarnă să ţi le cânt la vară,
au rimă - şi'asta, dragă, cam rar mi se'ntâmplă;
şi'anume când destinul iubirea'mi pune'n tâmplă.

să te îmbraci în straie de alge şi de amor
când am să pun pe tine acordul meu minor
când valul alb s'o sparge spăşit de glezna ta
ca o mireasă mută dar sigură pe ea
trecând pe vârfuri pragul bătrânei catedrale
când trena'i lungă zboară puzderia de petale
pe care bucălate fetiţe le'au prelins
covor de albe vise spre viitorul nins
cum ninge'azi, iubito, când nu mi te'ai născut,
când scriu aceste rânduri şi noaptea a căzut.
mi'e gându'acum la titlu - şi'i zic cum am habar:
poem de pus pe muzici de vreun folkist cu har.

ce'ai auzit sunt vorbe de pus pe o chitară.
le'ma scris cândva prin iarnă să ţi le cânt la vară,
au rimă - şi'asta, dragă, cam rar mi se'ntâmplă;
şi'anume când destinul iubirea'mi pune'n tâmplă.

Fotografie de copertă

2011-01-23T16:50:00.001+01:00

la început se îmbrăca în rochii din trandafiri.
vai,
ce minune, murmurau trecătorii.
cât e de frumoasă,
murmurau muritorii.
vai.
şi'ntr'o bună dimineaţă,
la deschisul florilor,
rochia de trandafiri a'mbrăcat'o cu totul.

îi creşteau trandafiri
de sub piele, de sub
unghii,
de sub tălpi, chiar.
vai,
ce minune, murmurau trecătorii.
cât e de frumoasă,
murmurau muritorii.
vai.

dintre toţi, doar unul
a fost să'i fie grădinarul.
premiul cel mare.
grădinarul a murit ciuruit de spini
pe o cruce din lemn de trandafiri.

vai!

James Blunt

2010-12-05T21:45:00.003+01:00

ochii de catifea verde-marin strâng în braţe cabina telefonică, mai s'o sugrume; se simte perforată, neajutorată;

pierde sensul conversaţiei, şirul cuvintelor se împotmoleşte, izbindu'se mut în pereţii de sticlă; aceleaşi, mereu aceleaşi...

stă pe bordura trotuarului şi nu îşi mişcă privirea; e contondentă dar răcoroasă, ca o briză de noapte peste umerii ei încinşi;

vocea soţului, la celălalt capăt al firului; aceiaşi voce, mereu aceiaşi...

ce'o fi vrând de la ea? punctul în care se află vine şi se'ndepărtează ca'ntr'un delir, de parcă ar fi cuprins'o febra; timpul se scurge în parametri vizibili; şi, totuşi, el, acolo, pe bordura lui, numai a lui, pe veci a lui, jucându'şi şireturile cu arătătorul mâinii drepte, stă nemişcat; la fel şi ochii lui, catifea verde-marin, ca o briză de amurg împrăştindu'i primele fire de nisip uscate de pe coapse

vocea soţului, sunete fără noimă; aceleaşi, mereu aceleaşi…

va leşina, cât de curând va leşina… genunchii îi sunt rigizi ca oasele meduzei; toate păcatele lumii îi trec prin minte; nu, prin stomac îi trec, bătând din nişte aripi firave, transparente; el, acolo, în punctul lui nemişcat, de o veşnicie încremenit; ea, captivă în cabina cu pereţi de sticlă, strâmtă, tot mai strâmtă; dacă ar veni şi i-ar smulge bluza ar trăi, probabil... ar trăi. cum n'a trăit niciodată.

vocea soţului, atârnând pe fir, bătând câmpii; aceiaşi câmpi, mereu aceiaşi...

a disparut în spatele unei maşini ce tocmai a parcat între el şi cabina telefonică. se ridică… se ridică să o vadă! o priveşte! se apleacă şi intră în maşina; sărută şoferiţa şi pleacă, odată cu maşina; din întoarcere îi aruncă o privire; o ultimă privire care spune prea mult şi prea puţin; acea privire... privirea!

„mai eşti acolo?”

Pândarul singurătăţii (variantă)

2010-11-25T14:49:00.000+01:00

Special guest star Cornel Pârvu se întoarce. Încă o filă de jurnal poetic de călătorie.

Am fugit de lume
Cât am putut de repede,
Ca să ajungem departe.

Acolo,
Unde lumina curăţă spaţiul
De tot ce împiedică privirea
Acolo,
Unde până şi moartea,
complet deshidratată, moare subit
ca urina şacalului, în nisipul placid.
Spre mirarea noastră, am găsit acolo – un om.

Abisul depărtării începea direct
Din marginea cuibului lui
de pasăre neştiută.

Îşi curăţa rar şi calm,
Cu membrana nictitantă a pleoapei
Fântâna ochiului.

Alfel spus, închis perfect
În pielea-i întunecată,
Ca un bolovan puţin mai mare şi mai viu
Ne-a făcut să ne gândim,
Ca musafiri nepoftiţi ce eram,
Că ar trebui să-i oferim ceva

Dar el avea, şi ne-a dat, totul:
Apă rece din canistra
Învelită în fibre aspre,
Ceai cu paharul mic,
Interminabil.

Întrebarea era:
De unde avea atâta zahăr?
Poate-l scotea din sufletul lui de copil.

Ne-am dat seama de asta
Imediat ce a scos o praştie
Împletită din lână albă,
A pus o piatră,
A învârtit-o şi a aruncat-o
Cu un sfârâit muzical.

Ori deşertul nu e deşert
Ori el e un vrăjitor!
Ne-am zis la început pe limba noastră,
Până când, brusc, Zen, a început să-şi
Amintească araba învăţată la Tomis.

Apoi a scos altă praştie,
Cu crăcane de lemn,
Mult mai precisă,
Dacă luăm în considerare
Ţinta văzută numai de el.

În sfârşit, a adus din cuib
o cârpă soioasă
Din care a scos o bijuterie de puşcă din 1911,
Cu care a tras un foc fără să ne prevină,
Aşa, ca între noi copiii,
De ne-a spart timpanele.

Ne-a împăcat imediat,
Cu încă un ceai fierbinte.

Avea timp pentru noi,
Bolovani mişcători, din marginea orizontului.
Dacă-i ceream ceai, ceai, ceai, o zi şi o noapte
Ne-ar fi făcut într-una.

Nu prea ne mai puteam despărţi..

Aşa că şi-a luat puşca
Şi s-a suit în maşina noastră,
neagră, ca un bolovan lustruit
şi am plecat împreună.

Totul devenise atât de relativ
Încât nu ştim cât am mers
Dar a trebuit să oprim,
Să-l lăsăm să se întoarcă singur, pe jos,
Netulburat de nici o perspectivă,
Bună sau rea,
Cu picioarele goale şi negre,
în papucii de plastic albastru

Era pândarul benevol al singurătăţii
pe care ar fi putut probabil
s-o nimerească până acum,
cu una din armele lui
şi s-o împuşte mortal.

Dar atunci,
Ce-ar mai fi putut face
Cu viaţa lui?

Ţelurile noastre,
Erau aceleaşi.

(Siria, 2010)

Paznicul deşertului (ucigaşii de prigorii)

2010-11-22T11:13:00.002+01:00

Special guest star: poetul Cornel Pârvu, în civilie doctor în ştiinţele naturii, zis (pe bună dreptate) şi Seniorul; extrase în ritm poetic dintr'un jurnal de călătorie prin Siria.

Din toată historia naturală

N-au mai rămas

Decât tarpanii norilor

Cu coame de plumb

Pe sub coamele singurătăţii.

Între depărtare

Şi stare

Uite cât loc e sub soare!

Asta simţi, când drumul aleargă

Înainte şi-napoi, egal,

Nestingherit

De durere sau milă.

Plictisu-i mort,

Blazarea ucisă,

Preţul plătit:

Neantul mi-a julit, iar, o coastă.

Deşertul stoarce apă

Din piatra orizontului

Apă de foc, care joacă.

Nu puteam bănui

În pustiul bolovănos

Ca o mare de iaurt de bivol negru

Micul adăpost

Al paznicului deşertului

Şi totuşi el exista.

Împuşcase prigorii,

Le decapitase, le jumulise

Şi le prăjise.

Pozez interzis,

Zeci de capete cu ciocuri zâmbitoare

Şi pene colorate,

Pe nisipul gălbui.

Nu mă încearcă

Nici un strop de tristeţe,

De vină,

Sau de urină.

Ura de mine regurgitată-i, tată,

În fierbintea Arraqqah.

Spaima - pierdută

În visul pierdut,

Bucuria topită

Şi uscată,

ca o spumă,

Pe ţărmul lacului Al Assad.

În necuprinsul Aici,

Zac cartuşe goale peste tot,

Pe dealuri pietroase

Şi-n tufişuri ţepoase.

Desigur, o vânătoare e totul.

Moartea acestor prigorii

Atrase de cinci măslini pitici

Udaţi cu cana,

Nu mă impresionează.

Îmi pare foarte rău că nu-mi pare rău.

Dar n-am ce face.

Sunt forţe mult mai mari decât moartea

În jur.

Nu pot decât să respect plictiseala

Şi foamea băieţească

A acestor bătrâni vânători

Şi paznici cu puşca

Ai deşertului nostru.

fotografii mişcate

2010-11-18T22:29:00.001+01:00

uneori (dar
numai uneori) nu's în stare să mă leg în vorbe zile în şir, uneori
mă caut prin mine şi
nu's,
oricât m'aş lua la puricat, nu ştiu unde m'am pus, unde
m'am lăsat şi
nici măcar dacă eu a existat vreodată;
uneori sunt un produs bun de povestit, cu cod de bare şi
fără discount
pentru că viaţa mea poate fi
o bârfă
de larg consum şi
cea-mai-bună-vânzare.

stau la geam, uneori (dar numai uneori), un geam
zidit,
fără privelişte, şi caut
ceva ce
nu este;
scrijelesc amintiri pe cărămizi
şi
toate'mi dau cu rest
şi eu îmi dau cu rest şi,
uneori
(dar numai uneori),
chiar eu mă dau

ca rest!

alte dup'amiezi ploioase

2010-11-07T01:23:00.005+01:00

să ne smulgem gândurile;
să rupem depresiile de pe noi;
să ne sfâşiem prejudecăţile;
să ne lepădăm de amintiri;
(să mâncăm pe furate,
să bem pe nerăsuflate,
să râdem pe negândite,
să căutăm pe nebănuite);

să ardă totul;
să ardem;
să ne ardem.

evanghelia după tine

2010-11-04T16:10:00.000+01:00

fiecare întâlnire cu tine e
o nouă facere a scripturii; din ochii tăi îl aud
pe dumnezeu dictându-i unui moise autist
alte porunci, zece porunci şi un pic;

pământul făgăduit se clatină.
şi zi!

1. ridică'mă!
2. aruncă'mă!
3. adună'mă!
4. poartă'mă!
5. arde'mă!
6. zăpadă'mă!
7. mochetă'mă!
8. perete'mă!
9. ana'mă!
10. manole'mă!
11. pe mine! mă!

se învârt prin jurul nostru arhangheli (osana prin cearşafuri! osana!)
dau din aripi să'mi pierd
apocaliptic
echilibrul

tac molcom în purgatoriu până m'ai spălat de păcat!

veşnic noua facere a lumii mele.

De bine, de rău

2010-10-28T01:35:00.001+02:00

Femeile alea sunt vândute la
nici 12 ani şi trăiesc
toată viaţa
(o, Doamne!) cu un văl pe faţă,
îţi spui.
Şi israelienii, săracii de ei, se trezesc
în fiecare dimineaţă cu teama că un alt
sinucigaş ar putea să se
arunce în aer pe linia 4 între
Shuk Ha Carmel şi Kikar Ha Moshavot. Ce viaţă tristă,
îţi spui.
Şi palestinienii, cerşind pe la ziduri câteva ore
de muncă - de bine,
de rău, îţi spui,
am un loc de muncă.
Şi copiii ăia care se nasc
doar ca să aibă de unde muri, sărmanii,
îţi spui, ce bine că, măcar, suntem.
Dă'i dracu' cu politica lor,
e bine că trăim, îţi spui, şi
nici nu'ţi dai seama cât de trist sună!

Mile fără aripi

2010-04-16T19:58:00.003+02:00

ne strigă îngerii
cuvinte sângerânde
ne strigă.
aripile lor rupte ne strigă să le plângem.
îngerii cu aripi frânte vor
leacurile băbeşti din palmele noastre.
vor umbra caldă a îmbrăţişărilor.
ne strigă.
aripile lor rupte zboară prin
nori de praf cosmic şi zgură din adânc.
din adâncurile noastre.
aripi sfărâmate de grindina seacă
a ochilor ce nu bat cât de departe suntem.

ne strigă îngerii
să le fim aripi.

Psalmul beduinului în blugi. Şi un reflex pe'o sticlă!

2010-01-21T22:52:00.001+01:00

Merg strâmb, o, Doamne. Tu, Allah, merg strâmb.
Nisipul mă apasă şi m'astupă!
Mă uit în jur şi văd întreaga trupă.
Citesc pe ei că îi privesc tălâmb.

În cutele de şuncă mi s'a prins
tot praful. Nu se vede nici o oază.
Nisipul mi'a intrat unde e rima
şi soarele sub haina s'a prelins.

Mă uit la ei şi nu'nţeleg nimic.
Văd numai lăzi de bere şi piscine.
Mă duc spre ele. Doamne, fug de mine.
E proastă gluma, Doamne. Asta'ţi zic.

Agale se preling prin capul meu
Berberi, cadâne, humus, dromaderi.
Şi apa s'a cam terminat de ieri.
Şi umbra e fierbinte. Arde rău.

Allah, nu vezi că ne'am tâmpit de tot?
Stăm locului când drumul ne tot cheamă.
Hai, bagă'ne, akhbar, din nou în seamă.
Hai, toarnă'ne în conturi zlot cu zlot.

Peşcheş, dinari, parai, ce'o fi... hai, bagă!
Îi ai şi chiar nu'ţi trebuie deloc.
Opt portocale şi o luăm din loc.
Ne'aşteaptă iar la colţ o lume'ntreagă.

Cu chot-uri, piste, ueduri şi cu dune.
Cu nopţi de'ţi urlă liniştea'n ureche.
Cu nesfârşituri fără de pereche.
Allah, ce te'am rugat e chiar pe bune!

Răspunsul Seniorului

Reflex pe o sticlă

pohetului Cristi, după vizionarea pohemelor fals insignificante

Mă, laser scormonind

În litiera clipei,

Scântei de aur şi argint scoţând!

Mă, drogoman al vorbei,

De fapte zumzăind!

Moară de vânt, cu pale de oglinzi,

Linişte n-ai, petarde când aprinzi

Şi caşti prăpăstii cosmice-n banal ?

Vreau să-ţi zic una, da’ să nu te superi:

Cu darul ăsta de a scoate nuferi

Din ăia puri, din fadele noroaie,

Prea bune - adică rele - pohezii

Îndepărtează biete firi normale,

Că nu poţi sta cu nasul în sarmale

Şi gândul în deşerturi austere

Cum nu stă-n gazdă setea, într-o bere!

Eşti dificil, bădie, eşti fenomenal,

Perfect, precum frisonul inghinal.

Când crude vorbe-ţi explodează basmul,

Cu cine speri să-ţi acordezi orgasmul ?

Nu vezi că tot se târâie pe Tot?

Că-l doare-n dos pe sclav de zeul Toth?

(Cel preot-rege-atlant, ce a fondat Eghiptul

Şi-n Piramidă a lăsat Înscrisul

Înţelepciunii, pe tabla de smarald?)

Nu-n lume-i adevăru, ci-n tine,

Şi e mut.

De nu mi-ar place-n bere să mă mut

Şi în sclipirea sticlelor opace

O invitaţie-n pustiu ţi-aş face..

Nu ştie cel ce spune, ci cel ce bea şi tace.

Señor Cornelio

Ce zici de una-n Siria, de 14 grade,

Barde ?

Greşalele noastre

2010-01-01T20:35:00.000+01:00

şi dacă nu ne spargem capetele prin ceaţă lovindu’ne de lacrimile zidurilor, mergem să pictăm cerul în culorile tale?

Jurnal de călătorie

2009-12-12T01:50:00.001+01:00

vagabond incorijibil,

în seara asta

am stat la popas iar hangiul mi’a turnat

în neştire vin.

probabil mi l’a plătit un înger!

buena vista (antisocial club)

2009-12-08T23:51:00.001+01:00

mă voi sui pe
arcul de triumf,
să văd cum se’nvârte lumea;
un înger va veni la mine.
şi'am să’l înjur şi
am să’l iau în şuturi.
şi’n timpul ăsta lumea se va roti.

şi vom ramâne,
la final,
numai arcul şi cu mine.

De'a gata

2009-12-04T00:20:00.000+01:00

nu’mi amintesc figuri, locuri sau
accidente.
mi se preumblă prin priviri doar ochii tăi ca
un roman în versuri albe pe care îl scriu
din mersul vieţii.

aş fi putut învăţa
să cânt la chitară;
aş fi putut învăţa, îţi spun.

aş fi putut învăţa
să merg pe sârmă;
aş fi putut învăţa, îţi spun.

aş fi putut înşira nuduri tatuate (legate la ochi, legate la mâini) lânga
un zid alb cu igrasie verde invitând militari în termen
să tragă.

n-am să învăţ să fac ordine în
haosul femeii visând umed lebede şi
păreri de ape.

Patria (1 decembrie, Târziu. PS)

2009-12-02T00:16:00.000+01:00

Patria

e şleahta aceasta de Eve de ambe sexe,

amăgite cu mărul şarpelui

din care muşc fără încetare,

alungat din Grădina Edenului.

Patria

e şi acel curvar Mare & Sfant

spălându'şi în public păcatele

pe zidurile mânăstirilor albastre.

Patria

e tot ceea ce'am scris

şi multe altele încă

despre care nu voi mai scrie, probabil, niciodată

pentru că

la starea de lehamite mă trimite

cu gândul

Patria

Te voi iubi mereu

2009-11-15T11:25:00.001+01:00

Ştii bine că n'aş putea să'ţi frâng aripile.
Mi'e teamă că dacă n'ai mai putea astfel zbura te'ai întoarce la mine călare pe mătură!

noiembrie, joi

2009-11-12T10:20:00.001+01:00

îmi fac cu ochiul
toate băncile pe care nu am stat niciodată,
strălucind cenuşiu
în ploile
ce cad peste parcurile veşnic verzi
la marginea drumului pe care zbor dimineaţa, prin nimic,
între două nimicuri,
timpii mei nimic fără tine,
pe lângă
toate băncile pe care n'am stat niciodată
dar strălucesc cenuşiu,
undeva prin ploile
ce cad peste parcurile veşnic verzi.

alb

2009-10-30T00:04:00.000+01:00

îngerul meu ţopăie
într'un picior;
pe celălalt, din când în când,
îl bandajează cu un tifon îmbibat în lacrimi.

îngerul meu
va pleca bătând din aripi peste
covoare de frunze sau nea.

îngerul meu
va pleca zâmbind.

din două singurătăţi

2009-06-07T19:00:00.000+02:00

dacă n-aş fi fost

frate cu singurătatea

nu ţi-aş fi cerşit-o

pe a ta;

nu ţi-aş fi spus poezii,

uneori scrise cu mânuţele-astea două;

n-aş fi rătăcit besmetic

printre pumnii vieţii,

înaintând cu ochii învineţiţi

şi gleznele julite

spre compresele tale din concentrat de femeie.

dacă n-aş fi fost

frate cu singurătatea

aş fi râs prosteşte de singurătatea ta,

ca şi cum aş fi asistat la o reprezentaţie de circ

pentru plebea cetăţilor fără pâine.

aş fi sărit,

nepăsător,

de la o contorsionistă la alta

şi m-aş fi deghizat în faun,

savurând toată cohorta de neveste emancipate

o singură dată în an,

la început de carnaval.

şi m-aş fi culcat pe o ureche,

pe cea sănătoasă,

ca să nu-ţi aud singurătatea plângând,

dacă n-aş fi fost

frate cu singurătatea.

din scrisori

2009-06-04T10:37:00.000+02:00

cine dintre noi e secundarul înţepenit şi cine
cheiţa,
de am uitat să mai batem
ornicului timpul care fuge?

eu stau tu stai ne stă

ochii tăi prin paharul gol spre lume
ochii mei prin lumea goală spre nicăieri

nicărieri de unde să vii
nicăieri de unde să-ţi smulg frunzele uscate
nicăieri de unde sa măturăm ultimele cearşafuri, Evo.

am ales bezna nopţii să mă îmbete cu strigătele păsărilor de pradă
ca şi când ai fi eretele care
viaţa ce mi-a dat mi-o devorează!

fotografie. 40.

2009-04-24T09:52:00.000+02:00

într'o casă de păpuşi, micuţa prinţesă măslină în
mătase aburie
cu vălul pe ochi şi tălpile goale
şade întinsă
printre tocuri răsturnate pe parchetul rece,
printre mănuşi de dantelă împrăştiate pe spătare,
sprijindu'şi tâmpla de pulpele bătrânului
urs.

şi plouă.
dar numai pentru că ploaia e poezie.

Mâine dimineaţă am fost mahmuri

2009-04-23T14:32:00.000+02:00

Ne îmbătaserăm amânandoi în seara aceea. Eu din cutiile acelea de bere, el - din amintirea femeii care-l dezrădacinase din propriul suflet. Femeia cu care a visat să aibă copii. S-a culcat, mai întâi, cu vorbele-i scrise. Apoi a făcut sex cu vocea ei blândă şi, într-un final, i-a îmbrăţişat tandru zâmbetul. Încerca să-mi explice o grămadă de lucruri dintr-odată. Încerca să-şi lege ideile dispersate printre oftaturi şi lacrimi înăbuşite şi sughiţuri. Stătea în genunchi, pe podea, lângă canapea şi privea în gol, spre un colţ de cameră. Şi-a mutat fundul spre măsuţă, întinzând mâna după una dintre ultimele doze de băutură. Am profitat de moment şi am întins canapeaua. Unde să-l las să plece în noapte? Mormăia ceva greu descifrabil. Despre sărutul ei furat pe colţul gurii, despre părul ei, pe care prinsese obiceiul să îl tragă, în timp ce i-o punea pe la spate, despre umerii ei, pe care se desfăta să-i muşte, despre cum îi săruta abdomenul şi cum se juca cu nervii, lăsându-l să aştepte mult şi bine, în tensiune, până ce buzelor ei li se făcea milă şi îi atingeau...

Şi, apoi, tăcea. Tăcea în sughiţuri. Ar fi vrut să plece, dar îi era teamă să se trezească singur în stradă, apoi în scara blocului, apoi în pat, apoi într-o altă dimineaţă. Viaţa lui fără ea (deşi nici viaţa alături de ea nu fusese neapărat o fericire... nerăbdare, reproşuri şi poate şi altele, dar cum să-ţi permiţi, în suferinţa prin care trecea, să-i vorbeşti altfel decât frumos despre ea?)

Patul era, de acum, amenajat. Capul mi-era calendar murat în bere. Capul lui era bere murată în amintiri. L-am luat pe sus, pe după umăr şi l-am dus la baie. Voila, i-am spus, prosopul e aici, săpunul, apă caldă avem, treci şi te aranjează pentru un somn zdravăn. M-am întors în dormitor şi am pornit televizorul. Tot felul de chestii siropoase pe toate canalele. Mă rog, pe ici, pe colo, soacre de puşcăriaşi lamentându-se prin talk-show-uri live. Şi, pe undeva, pe un program sportiv, reluarea unui meci de fotbal de prin 1984. Am stat şi am urmărit cât am urmarit până când timpul mi s-a părut suspect de deplasat spre noapte. Or, de vreme ce-a trecut atâta vreme, el, EL, oaspetele meu suferind de suflet, inimă şi raţiune, ce va fi făcând, totuşi? M-am apropiat de baie şi am păşit încet cu privirea prin uşa întredeschisă. O linişte spartă de sughiţuri şi muci traşi. Iar el... El şedea pe wc-ul acoperit, cu fruntea în palme.

Gândea. Cred, de fapt...

M-am cam pierdut cu firea, o clipa, Dumnezeule, ce faci aici, frate? Dar mi s-a făcut aproape milă de el. Îmi părea un om care tocmai suferise o implozie. Se mărunţise. Dispăruse înăuntru-şi. M-am aşezat pe marginea capacului şi i-am vorbit despre uzul raţiunii, despre valenţele sale intelectuale, despre numărul femeilor în continuă creştere, despre... Şi-a lăsat fruntea pe umărul meu şi a izbucnit într-un plâns isteric, cam ca la cinci ani, când nimic pe lumea asta nu mai are forţă să oprească lacrimile venite din adâncul sufletului. Nu puteam decât să tac şi să-l ţin în braţe, vechi prieten ce-mi era, şi să-i dau voie sa se desplângă.
Într-un târziu a acceptat să tacă. S-a acceptat, căci eu nu îl mai invitasem de mult să se liniştească. I-am dat o mână de ajutor, descheindu-i cămaşa şi dezlegându-i şireturile. Mi-a dat pantofii, i-am dat, la schimb, o pereche de papuci de casă şi m-am întors la finalul meciului meu. De data aceasta, apa s-a pornit să curgă. Şi berea mea să se termine. Deşi presupuneam că nu îşi va mai termina cutia proprie, am ezitat să îi iau băutura.

Avea să termine mai repede decât meciul meu. A ieşit învăluit în prosop, puţin mai viu la faţă decât îl văzusem înainte de duş. Mi-am luat din şifonier un alt prosp şi halatul, i-am oferit un tricou şi o pereche de pantaloni scurţi, am stins lumina din tavan, am aprins veioza de pe noptieră şi m-am retras la baie.

Când am revenit, dormea. Veioza era stinsă, iar televizorul mergea în surdină, mutat, e drept, de pe canalul meu de sport. Am mai dat o tura cu telecomanda, m-am lămurit că fără sonor nu am ce vedea, aşa că am stins drăcovenia, mi-am tras plapuma mai prin preajmă, oarecum stingher în propriu-mi pat pe care nu prea obişnuiam să îl împart cu nimeni, cu atât mai putin cu un bărbat. Dar mi se părea firesc, totuşi, să mă bucur că îi sunt alături în perioada aceasta.

Dorm, îmi spun, pentru mâine dimineaţă am în frigider un borcan de castraveţi muraţi, găsesc şi un iaurt pe undeva, o să îi dau o camaşă şi nişte şosete, o să pară un alt om. Deşi n-o sa fie.

Latifundiar

2009-04-09T12:30:00.000+02:00

Mi'a trecut de prea multe ori prin viaţă
pentru a o putea ignora.
Mi'a confiscat averi.
Aşa că mă gândesc la moarte
ca la o altă proprietate,
de care,
într'o buna zi,
voi avea timp să mă'ngrijesc.

Asezonată

2009-04-08T15:45:00.000+02:00

Paşii ăştia goi spun poezii d’ălea pline.
Paharele ălea pline se revarsă pe trupurile ăstea goale.

Împerechieri de formă fără fond
de ten şi întreaga zestre de rimel. Uite’o. Lacrima.

E prelinsă pe abdomenul lui.

PLÂNGI, că plouă.
Plouă. Picioarele’mi sunt ca buzele când ţi le sărut.
Cleioase. Umflate. Umede. Aromate. Şi
plângi. Că plouă prin pădurile cândva virgine.
Se flutură petale rupte ca niştă ţâţe de hârtie decupate cu foarfeca de tăiat tablă.

Se flutură
cele albe,
cele roz,
cele liliachii.
Se pregătesc gutuii şi
ghearele vântului.

Plouă’mă a primăvară, târfa mea!

tablou.

2009-04-03T18:03:00.000+02:00

într'o seară
am văzut luna
mare,
plină,
peste lanul de floare.
floarea soarelui.
o şatră cu cai albi dormea la marginea prafului.
miez de noapte.

acasă

2009-04-02T19:27:00.000+02:00

aş putea scoate din buzunarul rupt al pantalonului o ţigare de foi,
să mi-o aprind la flacăra aragazului,
să-mi miroase a pârlit şi
să-mi dau seama că
mi-am ars sprâncenele;
să torn vinul pe pantaloni,
să calc în ceaşca de cafea,
să-mi cadă scrumul pe pisică...

sunt acasă atunci când
mă plimb desculţ prin
cioburile privirilor tale.

zâmbet sub şapca roşie

2009-03-31T10:05:00.001+02:00

(pot să îmi doresc fără să am nevoie.
pot să am nevoie fără să îmi doresc.
pot să îmi doresc şi să am nevoie.
pot să nu!)

în fiecare noapte mi se scurge
(pic cu pic) viaţa;
se scurge stoarsă de mine
către destin

mă uit chiar acum la tavan
şi îmi spun "gata"
(aud că scârţâie; s-ar putea
să fie doar un defect de vedere; degrabă
cobor privirea şi
mă întreb "CE GATA?")

madame bovary suntem toţi,
muzele nu mai există;
tu eşti poeta,
eu sunt poetul.

CristEne, eşti un Emil Bobu

ştii, viaţa nu se scrie în metru antic.
ştii. ştiu că ştii!

ce-am făcut cu zâmbetul de sub şapca roşie?

Azi (întoarcerea din meschinării)

2009-03-30T11:37:00.000+02:00

nu există taine.
nu există rugi.
nu ai nici o umbră.
nu ai cum să fugi.
plapuma e roasă.
paşii bat pe loc.
dragostea e viaţă.
viaţa este joc.
palma ta e zâmbet.
soarele a nins.
luntrea e la caron.
odiseu învins.
drumul nu există.
suntem nişte slugi.
dragoste şi lanţuri.
nu ai cum să fugi.

declaraţie de avere

2009-03-29T08:53:00.000+02:00

am cele mai reuşite vise,
am cele mai îndrăzneţe idei,
am cele mai fierbinţi buze,
am cele mai ascunse dorinţi;
am dimineţi dumnezeieşti,
am ninsori ca-n copilărie,
am amintirile noastre,
am ochi de ciocolată amăruie;
am renunţat să mai cred în poveşti cu zânul apelor,
am ascuns sub aripi miile de kilometri ce ne despărţeau,
am înţeles că strălucirea nu este decât o faţadă,
am trăit.

am să mor fără să mă împac cu gândul.

pe la ceasul şapte

2009-03-06T23:23:00.000+01:00

dacă într'o bună dimineaţă
(mă asculţi?)
unul dintre cei şapte pitici şi'ar pune o cămaşă
albă
(mă urmăreşti?)
şi cravată bleu-marin
şi'ar da jos barba şi
s'ar tunde regulamentar,
ar mirosi a after-shave şi
(are you with me?)
ar face din mână semn unui taxi?

The local hero goes home

2009-02-17T11:46:00.001+01:00

Mirror

2009-02-13T10:23:00.001+01:00

I’m kinda monstrously.

I adore my clichés.

I adore my superficiality.

They are mine.

Don‘t you like it?

Reinvent me!

Tamo, daleko, daleko od mora

2009-02-12T10:54:00.000+01:00

In my head...

2009-02-04T12:36:00.000+01:00

Life is the cheapest happiness one can afford!

An după an

2009-01-29T09:31:00.000+01:00

din vreme în vreme,
câteodată,
poate de ziua ta,
îmi dau seama că trăiesc un
interminabil blues;
saxofonul
cântă
(în alb şi negru)
drumuri.
mi se încaieră în suflet
zilele şi nopţile,
când păsările pleacă spre sud,
la ceasul la care
pe sub puntea d'Alma ne mor prinţesele
iar visele încheie (cu o reverenţă)
interminabilul blues...

Noi făpturi propuse naturii

2009-01-23T16:04:00.000+01:00

Cangurangutanul
Gâscangurul
Muscămila
Prepelicapra
Găinorogul
Vităunul
Viespelicanul
Pisicâinele
Rinocerbul
Bivolişiţa
Hipopândaul
Broscacvila
Guvidra

După Christian Morgenstern.

Parfum

2009-01-19T15:35:00.000+01:00

Îmi amintesc, doar, că aveai un parfum.
Îmi amintesc, doar, cum zăceam, cândva, întins, ore în şir, după plecările tale, privind absent către tavanul suspendat între pereţii de culoare rece fără să mă clintesc - nu care cumva s'ăse mişte aerul, nu care cumva să ţi se risipească parfumul.
Îmi amintesc de reproşurile tale, cum mă certai când nu mă bărbieream înainte de venirile tale.
N'ai nici o vină, nu aveai cum să ştii - orele acelea, când în urma ta aerul camerei îngheţa să nu'ţi dispară parfumul... în orele acelea supravieţuiam inspirându'te, femeie rămasă pe firele mele scurte şi aspre din barba de o zi şi un pic, care desenaseră hărţi roşii pe coapsele tale roz.

Nu îmi mai amintesc parfumul în sine.
Îmi amintesc doar că exista. Că existam. Eu existam. Şi tu. Noi.

Între timp am ajuns ca un fir suspendat dintr'o pânză prăfuită de păianjen, atârnând dinspre tavanul mai degrabă îngheţat decât rece, dansând fără noimă sub fumul cald şi dezordonat al ţigării.
Al ultimei ţigări pe care, îmi aduc aminte, nici măcar n'am mai fumat'o.

Unique usage guide

2009-01-13T15:46:00.000+01:00

don't forget to take shots when
you arrive to the infinite.
Send me a postcard.
If they abolished postcards send me a handwritten leaf,
a graphite designed map on a leaf
which I'll linger life line on my hand
so I never lose my bevy back
to you.

Pentru ţigarea de după...

2009-01-05T14:15:00.000+01:00

I have to admit, I sometimes lied in this letters

2008-12-18T14:59:00.000+01:00

2008-11-20T17:08:00.000+01:00

Treceţi, batalioane...

2008-10-23T13:25:00.000+02:00

Cohorte de paşi pierduţi
sunând la fiecare contact cu pereţii dezbrăcaţi de emoţii
adunarea tuturor temerilor din coridoarele goale ale
sufletului.
Ce ecouri, doamnă, parcă am fi
o oştire de flori la picioarele
tale!

Low disk space

2008-10-22T15:03:00.000+02:00

Am fost acceptat ca titular al statutului de imigrant în propria'mi piele. Actele mele de identitate sunt nişte frunze moarte pe care le tot vânturi dintr'o parte într'alta. Bat pas de defilare pe ramurile golaşe ale ultimului copac rămas în picioare, şi dorm în cuiburile vulturilor care'mi ciugulesc din ceafă până când, într'o bună dimineaţă, te voi fi uitat de tot.

Dyptich

2008-10-20T13:14:00.000+02:00

tăcerea mea stă de vorbă cu tăcerea
ei
palmele umbrelor se freacă nervoase
frământă nasul inexistent
şi urechile duse într’o altă
poveste.
tăcerea mea se simte bine când
tăcerea ei mimează un orgasm.

(în colaborare cu Alice)

Necrologul altor nopţi

2008-10-18T22:07:00.000+02:00

Bună dimineaţa, doamnă. Uite, vezi, nimicul ăsta când cenuşiu / când albastru deaupra noastră e
cerul.
Aici am dormit, sub el, nu sub streşini sau ţigle, tabla pe care s'a auzit cândva ploaia răpăind în ritmul stropilor de sudoare ne'a fost indusă, domană, ca o linie ritmică într'o melodie, de MARELE DJ; Ăla de se joacă mereu cu zarurile, Îl ştii, I'au făcut unii şi alţii chip cioplit după chipul şi asemănarea mea.
Acuma, zic şi eu, doamnă, las'o dracului de orice ai face şi haide, pune'ţi năframa în poală şi lasă'ţi capul pe spate, las'o dracului, zău, şi iaca, uită'te naibii în sus. Acum e nor, acum nu e, ce să'i mai cerem dimineţii decât să ne dea papucii şi s'o luam dracului din loc, doamnă? Ne aşteaptă, înţelegi, pompele de aer, mai trebuie să şi respirăm că ruginesc nefolosite. Şi, la drept vorbind, nu mai pot să stau aici. Mă sufoc, doamnă.
Uite, vezi?
Chestia asta de deasupra, ar fi vremea să înveţi şi tu, e
cerul.
Eu mă duc să văd dacă nu cumva găsesc să îmi procur nişte aripi gata date cu smoală.

Signficant nothings all around

2008-10-12T19:27:00.000+02:00

And from the place I sit, nothing seems to be imposible...