Greşalele noastre

şi dacă nu ne spargem capetele prin ceaţă lovindu’ne de lacrimile zidurilor, mergem să pictăm cerul în culorile tale?

Jurnal de călătorie

-->

vagabond incorijibil,
în seara asta
am stat la popas iar hangiul mi’a turnat
în neştire vin.
probabil mi l’a plătit un înger!

buena vista (antisocial club)

mă voi sui pe
arcul de triumf,
să văd cum se’nvârte lumea;
un înger va veni la mine.
şi'am să’l înjur şi
am să’l iau în şuturi.
şi’n timpul ăsta lumea se va roti.

şi vom ramâne,
la final,
numai arcul şi cu mine.

De'a gata

nu’mi amintesc figuri, locuri sau
accidente.
mi se preumblă prin priviri doar ochii tăi ca
un roman în versuri albe pe care îl scriu
din mersul vieţii.

aş fi putut învăţa
să cânt la chitară;
aş fi putut învăţa, îţi spun.

aş fi putut învăţa
să merg pe sârmă;
aş fi putut învăţa, îţi spun.

aş fi putut înşira nuduri tatuate (legate la ochi, legate la mâini) lânga
un zid alb cu igrasie verde invitând militari în termen
să tragă.

n-am să învăţ să fac ordine în
haosul femeii visând umed lebede şi
păreri de ape.

Patria (1 decembrie, Târziu. PS)

Patria

e şleahta aceasta de Eve de ambe sexe,

amăgite cu mărul şarpelui

din care muşc fără încetare,

alungat din Grădina Edenului.

Patria

e şi acel curvar Mare & Sfant

spălându'şi în public păcatele

pe zidurile mânăstirilor albastre.

Patria

e tot ceea ce'am scris

şi multe altele încă

despre care nu voi mai scrie, probabil, niciodată

pentru că

la starea de lehamite mă trimite

cu gândul

Patria

Te voi iubi mereu

Ştii bine că n'aş putea să'ţi frâng aripile.
Mi'e teamă că dacă n'ai mai putea astfel zbura te'ai întoarce la mine călare pe mătură!

noiembrie, joi

îmi fac cu ochiul
toate băncile pe care nu am stat niciodată,
strălucind cenuşiu
în ploile
ce cad peste parcurile veşnic verzi
la marginea drumului pe care zbor dimineaţa, prin nimic,
între două nimicuri,
timpii mei nimic fără tine,
pe lângă
toate băncile pe care n'am stat niciodată
dar strălucesc cenuşiu,
undeva prin ploile
ce cad peste parcurile veşnic verzi.