elegie pentru locul care a trăit cândva într-o altă țară

(prima șoaptă)

după o vreme, drumul dispăru printre mărăcini.
poteca mergea într-o parte, noi într-alta.
din loc în loc ne intersectam.
noi mergeam de-acum într-o parte; poteca, dimpotrivă, într-alta.

poteca mergea încotro vroia ea. noi mergeam încotro vroiam noi.

săream peste șinele prăjite în ulei la soare, călcam pe traversele coapte ce crăpau sub pașii noștri. nici un tren nu a mai trecut pe aici în ultima veșnicie. nici în veșnicia următoare nu va mai trece pe aici vreun tren.

aici a fost, cândva, altceva.
aici, cândva, a fost o altă lume.
acest loc a fost, cândva, o altă țară.
acest loc a locuit cândva într-o altă țară.
pe când locuia într-o altă țară, acest loc trăia. trăia într-o altă țară. acum locuiește, doar. și-atât.
locuiește într-o cu totul altă țară. 

întocmai ca traversele acelea coapte de vremuri, roase de carii, putrezite de ploi, năpădite de bălării, uitate de tot și de toți, din care pașii noștri fac așchii și rumeguș.

poteca merge încotro vrea ea. noi mergem încotro vrem noi.
vremurile merg încotro vor ele.
 

acest loc merge încotro vor alții.

Dadalfabet

O veche joacă, din (2007) vremea când mă duelam în versuri cu Anni Lorei

și îi uram (de ce?) să se facă bine repede.

A strânge în palmă un mic orgasm ca
un fel de Bstie şi
se stinge de dor dar C face
lumină în noaptea D care n-are habar deşi E gata să-şi împacheteze

FFFFFFFF

G scrie scrie scrie H (a se citi HAŞ: inspiră adânc să-ţi văd
sfârcurile tresărind
şi
toate stelele se vor înlănţui dansându-ţi linişte) şi citeşte-I
şi
trage
în piept
J de mii de rotocoale de fum K şi cum ar încerca să te absoarbă L dau voie
să-ţi sărute fiecare în parte iar M a stat în genunchi până acum N place sau nu O să
visăm în culori P fiecare parte a visului Q sparge bariere Rvenind acolo de unde n-ar fi
trebuit să plece niciodată S vede de la o poştă că T
ridic la cer în U când îţi îndrepţi doi sâni V în W spre respiraţiile mele XXX într-o eternă tablă a înmulţirii hormonale

fie Y cunoscută sub numele de sfânt Z.

pe la ceasul şapte

într'o bună dimineaţă
(mă asculţi?)
unul dintre cei şapte pitici şi'a pus o cămaşă
albă
(mă urmăreşti?)
şi cravată bleu-marin.
şi'a dat jos barba şi
s'a tuns regulamentar.
mirosea a after-shave când
(are you with me?)
a coborât în stradă și
a făcut cu mâna semn
unui taxi.

flauta fermecată

știu sigur că ai fost
cea mai frumoasă
femeie care a binecuvântat cerul și
nopțile acelui
oraș.

în povestea care merge mai departe
ar trebui
să le mulțumesc tutror bărbaților din viața ta pentru
că mi-a fost sortit
să te-ntâlnesc.
și, din același film,
ar trebui să fiu gelos pe lumea-ntreagă.

zi-mi că-s nebun. dar
cumva
- și nu mă-ntreba de ce sau cum - 
știu sigur că tot tu-mi vei binecuvânta
rămășițele zilei.

hei, mai știi cum e
să te năvălească fericirea?

atlas în si bemol

 
am să-ți învăț orașul
(această hăbăucă împleticire de boduri
crăpate,
teatre urlate și
ferestre
cu privire spre est,
reflectând cel mai prelung
răsărit vreodată
trăit).

ferice de el că te are.
am să ți-l învăț precum maestrul concertul 27
(allegro, larghetto, rondo, allegro),
bemol după bemol,
trotuar după trotuar,
respirându-ți amintirea
în singurele cafenele non-stop,

știi, au și ele nevoie de un ultim client și de primul, mai apoi.

am să ți-l învăț
cu vocea ta hartă în palmă
până am să dau de voi,

de tine și de vocea ta.

și-ai să-mi tai respirația
ca-ntr-un looping cu hans joachim peste sensibilitățile
führerului.
 
drumurile noastre toate se pierdeau în păduri
și fiecare copil ce ne vorbea printre ochii închiși
putea fi (vai, cea mai multpreafrumoasă condamnare la viață!) alt
isus
purtând cu el numele nostru.

Veche scrisoare de dragoste rămasă fără titlu

isteriile se aleargă prin ochii mei.
ochii mei negri se plimbă
pe o sârmă ghimpată.
mersul lor
alene
se-mpiedică
de isteriile ce le taie calea.
 
acum se umple paharul
și-acum se sparge o sticlă;
acum dau cu stângul în dreptul
și-acum ulciorul e gol.
 
și-acum mă săruți pe o geană
și-acum te sărut pe o rană;
și-acum mă-mpletesc peste tine
și-acum să mă minți că ți-e roz.
 
acum sa visăm inundații
și-acum să gustăm aberații.

și-acum ochii mei se treziră.

și-aici isteriile mor. 

până la urmă...

mă'’ntreb ce'’am pierdut.
mai nimic.
în general, chestii despre care nu'ți mai aduci aminte;
promisiuni…,
de cele mai multe ori.
promisiuni ce n'’au nimic de'’a face
cu regulamentul de funcționare a speciei umane.
pe masură ce corpul se descompune
învățăm că,
până la urmă,
nu aveam nimic de ascuns.