elegie lângă o fotografie

(șoapta XVI, picătură chinezească)


scrie, îmi spune.
scrie!
scrie orice. doar scrie.
scrie despre ea.

am mai scris despre ea.
scrie!

o carte întreagă am scris.
scrie!
și i-am dat foc.

și tot ce scriu e despre ea.

scrie!
mai scrie o carte, îmi spune.
nici o carte nu seamănă cu alta.

nici ea nu seamănă cu alta.
nu seamănă nici măcar cu ea, știi?

atunci scrie, îmi spune.
scrie!

elegie interminabilă

(şoapta XV, despre cuvinte)

cuvintele pe care le-am rostit pentru că aşa s-a cuvenit,
cuvintele pe care le-am rostit deşi nu trebuia,

vorbele nespuse când nu era cazul să le tac,

vorbele nespuse de care pur şi simplu nu a fost nevoie.

toate

mă dor.

toate adevărurile mele

toate greşalele,

toate cuvintele pe care n-am să ţi le mai spun
vreodată

mă dor.

îmi rămân mie la partaj,

ticăit de ceasuri defecte într-o fără de sfârşit dimineaţă de luni.

elegia dincolo

(șoapta XIV, dintr-o altă poveste)

lebedele vor dormi în
același pat de stuf moțăind sub aripă
broaștele își vor vedea nestingherite
de orăcăiala lor
luna se va oglindi cât toate zilele peste iaz
furtuni vor veni și
vor trece
muzici se vor mai compune
chiar și manele
câinii vor mai lătra
besmetici
la toate roțile de bicicletă ale lumii
scârțâind în colbul uliței
indiferent de oră

și
toată lumea care te cunoaște
va fi de partea ta
toata lumea nu care te cunoaște 
îți va fi împotrivă
toată lumea care nu te cunoaște
va fi de partea ta
toata lumea care te cunoaște
îți va fi impotrivă

elegie întârziată

(șoaptă 13, după cum îi spune și numele)

locuiam doar în muzici
ne visam doar pe noi
dormeam între două gări
între două avioane
pe scaunul de la culoar
eu pe buzele tale
tu în inima mea
în sărutul dat pe fugă
peste schimbătorul de viteze
iubito
mai știi
locuiam în cd-uri
pe care le tot roteam
între două gări
între două avioane
eu pe tasta 1 a agendei tale telefonice
tu în toate literele alfabetului meu
locuiam
în pauza dintre melodii
pusă pe repeat
mai știi
iubito
mi-erai acasă
și-era de-ajuns

cine face astăzi cafeaua?

sunt atâtea lucruri pe care mi le-ai spus
și lucruri de care nu vreau să știu niciodată.

nu-mi cere să dau curs curiozității.

înaintea mea
tu n-ai existat.

nu-mi doresc decât
dimineți liniștite după nopți de delir
și-mi doresc
vocea ta morocănoasă din zori
întrebând“ "cine face astăzi cafeaua?".

an după an

(confesional)


uite, aşa,
din vreme în vreme,
mai ales de ziua ta,
îmi dau seama că trăiesc un
interminabil blues.

de ţi-am greşit cândva,
aşează-mă în palme şi vindecă-mă de păcate.

nu sunt.
nu eşti.

şi, totuşi…

mi se încaieră în suflet
zilele şi nopţile,
la ceasul la care
visele încheie într-o reverenţă
interminabilul blues.

elegie inutilă

(a 12-a șoaptă, al 12-lea ceas)


din mintea mea
nu mai coboară nici o amintire,
s-au baricadat acolo, sunt
ale mele, nu dau nimic, nu mă lepăd de ele; afară,
zăpezile se topesc din priviri și ne pierdem
în mocirlele altora
până la glezne,
până-n genunchi,
până pe aripi,
până în gânduri.

nu mai aștept nimic.
n-ai nimic să-mi mai dai dar
încă-ți cer
totul.
iubito,
pe mine ție
redă-mă!