Mile fără aripi

ne strigă îngerii.
cuvinte sângerânde
ne strigă.
aripile lor rupte ne strigă să le plângem.
îngerii cu aripi frânte vor
leacurile băbeşti din palmele noastre.
vor umbra caldă a îmbrăţişărilor.
ne strigă.
aripile lor rupte zboară prin
nori de praf cosmic şi zgură din adâncuri,
din adâncurile noastre.
aripi sfărâmate de grindina seacă
a ochilor ce nu bat cât de departe suntem.

ne strigă îngerii
să le fim aripi.

Psalmul beduinului în blugi. Şi un reflex pe'o sticlă!

 Source: Burning Man

Merg strâmb, o, Doamne. Tu, Allah, merg strâmb.
Nisipul mă apasă şi m'astupă!
Mă uit în jur şi văd întreaga trupă.
Citesc pe ei că îi privesc tălâmb.

În cutele de şuncă mi s'a prins
tot praful. Nu se vede nici o oază.
Nisipul mi'a intrat unde e rima
şi soarele sub haina s'a prelins.

Mă uit la ei şi nu'nţeleg nimic.
Văd numai lăzi de bere şi piscine.
Mă duc spre ele. Doamne, fug de mine.
E proastă gluma, Doamne. Asta'ţi zic.

Agale se preling prin capul meu
Berberi, cadâne, humus, dromaderi.
Şi apa s'a cam terminat de ieri.
Şi umbra e fierbinte. Arde rău.



Allah, nu vezi că ne'am tâmpit de tot?
Stăm locului când drumul ne tot cheamă.
Hai, bagă'ne, akhbar, din nou în seamă.
Hai, toarnă'ne în conturi zlot cu zlot.

Peşcheş, dinari, parai, ce'o fi... hai, bagă!
Îi ai şi chiar nu'ţi trebuie deloc.
Opt portocale şi o luăm din loc.
Ne'aşteaptă iar la colţ o lume'ntreagă.

Cu chot-uri, piste, ueduri şi cu dune.
Cu nopţi de'ţi urlă liniştea'n ureche.
Cu nesfârşituri fără de pereche.
Allah, ce te'am rugat e chiar pe bune!



Răspunsul Seniorului


Reflex pe o sticlă

-->

pohetului Cristi, după vizionarea pohemelor fals insignificante

Mă, laser scormonind

În litiera clipei,

Scântei de aur şi argint scoţând!

Mă, drogoman al vorbei,

De fapte zumzăind!

Moară de vânt, cu pale de oglinzi,

Linişte n-ai, petarde când aprinzi

Şi caşti prăpăstii cosmice-n banal ?

Vreau să-ţi zic una, da’ să nu te superi:

Cu darul ăsta de a scoate nuferi

Din ăia puri, din fadele noroaie,

Prea bune - adică rele - pohezii

Îndepărtează biete firi normale,

Că nu poţi sta cu nasul în sarmale

Şi gândul în deşerturi austere

Cum nu stă-n gazdă setea, într-o bere!

Eşti dificil, bădie, eşti fenomenal,

Perfect, precum frisonul inghinal.

Când crude vorbe-ţi explodează basmul,

Cu cine speri să-ţi acordezi orgasmul ?

Nu vezi că tot se târâie pe Tot?

Că-l doare-n dos pe sclav de zeul Toth?

(Cel preot-rege-atlant, ce a fondat Eghiptul

Şi-n Piramidă a lăsat Înscrisul

Înţelepciunii, pe tabla de smarald?)

Nu-n lume-i adevăru, ci-n tine,

Şi e mut.

De nu mi-ar place-n bere să mă mut

Şi în sclipirea sticlelor opace

O invitaţie-n pustiu ţi-aş face..

Nu ştie cel ce spune, ci cel ce bea şi tace.

Señor Cornelio

Ce zici de una-n Siria, de 14 grade,

Barde ?

Greşalele noastre

şi dacă nu ne spargem capetele prin ceaţă lovindu’ne de lacrimile zidurilor, mergem să pictăm cerul în culorile tale?

Jurnal de călătorie

-->

vagabond incorijibil,
în seara asta
am stat la popas iar hangiul mi’a turnat
în neştire vin.
probabil mi l’a plătit un înger!

buena vista (antisocial club)

mă voi sui pe
arcul de triumf,
să văd cum se’nvârte lumea;
un înger va veni la mine.
şi'am să’l înjur şi
am să’l iau în şuturi.
şi’n timpul ăsta lumea se va roti.

şi vom ramâne,
la final,
numai arcul şi cu mine.

De'a gata

nu’mi amintesc figuri, locuri sau
accidente.
mi se preumblă prin priviri doar ochii tăi ca
un roman în versuri albe pe care îl scriu
din mersul vieţii.

aş fi putut învăţa
să cânt la chitară;
aş fi putut învăţa, îţi spun.

aş fi putut învăţa
să merg pe sârmă;
aş fi putut învăţa, îţi spun.

aş fi putut înşira nuduri tatuate (legate la ochi, legate la mâini) lânga
un zid alb cu igrasie verde invitând militari în termen
să tragă.

n-am să învăţ să fac ordine în
haosul femeii visând umed lebede şi
păreri de ape.

Patria (1 decembrie, Târziu. PS)

Patria

e şleahta aceasta de Eve de ambe sexe,

amăgite cu mărul şarpelui

din care muşc fără încetare,

alungat din Grădina Edenului.

Patria

e şi acel curvar Mare & Sfant

spălându'şi în public păcatele

pe zidurile mânăstirilor albastre.

Patria

e tot ceea ce'am scris

şi multe altele încă

despre care nu voi mai scrie, probabil, niciodată

pentru că

la starea de lehamite mă trimite

cu gândul

Patria