tattoo

pe spatele tău crește
o floare, am desenat-o în gând,
eu am desenat-o,
n-am pus culori,
n-avea nevoie,
e un tatuaj mic, în creion,
un mac bucurându-se sub cerul revărsat în ochii tăi;
alături,
spice sălbatice de grâu,
două,
rătăcite prin vremuri,
sufletele noastre purtate de vânturi, iubito,
chemate să rodim împreună
în jurul
aceleiași flori
pe care o vom colora cu viața
la pătrat

umbra lui Apolodor. la Dunăre

(așteptându-l pe Gellu Naum la Moldova Nouă)

Trei pinguini priveau cu dor 
În zare, după un vapor
Car's'andocheze'n portul lor,
Să'i ducă până'n Labrador.
Erau, vezi bine, dumnealor
Veri buni de'ai lui Apolodor.


Și pinguinii noștri-n cor
strigau la fiece vapor
„Mi-e dor,
da!, dor,
vapor,
mi-e dor.
Nu vreau să plec în Labrador
dar nici la Dunăre să mor
făr' să-l mai văd pe-Apolodor”.

Aceste aşa-zise fântâni
încremenite în ţâţâni
n-au mai stropit,
n-au mai trăit,
n-au răcorit,
nici umezit
de când cu ultimul vapor
ei, verii lui Apolodor,
sosiră. Nu din Labrador
ci din ceva laborator
sau poate chiar dintr-un izvor,
căci pinguinii de decor
se ştie că-s, de felul lor
(privind în zări scrutinător
cumva, aşa, surprinzător),
un fel de premii palmdor
la purtător.