Sonetul Zero (o joacă; cu Shaky)

"De e minciuna-n vers ce-am rotunjit

reneg ce-am scris si nimeni n-a iubit."

Sonetul 116

... și arsă de atâtea încercări, iubirea

din propria-i cenușă reînvie.

cuprins de dor, o viață-ntreagă scrie

în palma celei ce-i frământă fericirea.

oh, valuri sparte des în poarta vieții

și sărutând pe urme pașii celor doi,

vă duceți să vă-ntoarceți înapoi,

ca soarele la poarta dimineții.

(de nu-i așa, oh, Will, te rog să vii

și-n locul meu sonetele să scrii!)

Bill! Bill! Bill! I can see you're annoyed

Rowan Atkinson in „A Small Rewrite”

Preț redus

am încercat să-mi tot vând toate gândurile
așa că
le dau de pomană,
veniți duminică după slujbă pe treptele templului,
mă veți găsi
înconjurat de șarlatani cu palma întinsă
din care răsar pseudopsalmi, mânca-și-aș portofelul de japonez zgârcit,
lovi-te-ar tramvaiul 16 când plouă și salvarea nu are loc să înainteze prin ambuteiaj.

luați-le repede, altfel
or să mă calce
pe cap
toți șarlatanii cărora le obturez lumina palidă
cu strălucirea geniului meu
revărsând pe treptele de travertin
mici infinituri de înțelepciune
puncte și linii și planuri care
se înmulțesc precum iepurii
născând realitatea voastră
tridimensională.

îmi pun pe tarabă
tot ce am mai bun
așteptând
furiile lui Iisus

firimituri din viața mea
se vor împrăștia pe caldarâm.
ultimele gânduri călcate în picioare de toți samsarii de amintiri alungați
din templu

Poveste scurtă despre cum nu ne putem povesti

Te-ai prins?
Lumea e așa de tânără și
atâtea au rămas fără nume. Îi spunem
„iubire”
dar toți îi spun așa.
Încearcă doar să o aranjezi,
conform definiției.
Care definiție? Una. Vezi?
Sunt atât de multe definiții tocmai pentru că
lumea e așa de tânără și
atâtea au rămas fără nume.
Să-i spunem „noi”?
Dar toată lumea îi spune așa. Și noi nu suntem noi,
ei sunteți noi sau noi sunt voi.
Lumea e prea tânără ca să ne poată cuprinde
în cuvintele ei.

Mâine a trecut (re-reloaded)

igrasie pe pereţii sufletului meu
(se scurg secundele
prin cioburile clepsidrei);
ce poate fi mai groaznic în acest roman de citit pe la gurile de metrou, aşteptând să treacă ploaia,
decât
camera noastră
fără tine?

de jur împrejur nici urmă de ţărm.

ce ai căutat în visul meu? te joci de-a Dumnezeu cu
emoţiile mele, îmbrăcând fizionomiile tuturor
agenţilor de circulaţie sau
de asigurări
care mi-au bătut la fereastră…

am venit astăzi, astăzi am să plec,
mâine a trecut,
ieri a rămas blocat în trafic şi nu mai ajunge.

am munţii în faţă.
să-i mut sau
să ma bucur de ei?

asteptandu’mi rândul

îmi bate în cap
noaptea orologiul,
metronom sacadat prin liniștea
disperantă.


îmi cad stelele în cap.

(privesc tavanul și nu’i cerul,
privesc cerul și nu ‘i tavanul).

îmi aud inima prea abuziv adormită
în ciudă’mi dormind.

un chibrit, vă rog.
un chibrit.
să ard
să ard (o clipă, doar)
să ard
și’apoi, de voie, de nevoie, de e nevoie, să mă
sting…

Fiecare decolare

Oriunde ți-ai cumpăra zborul, pe cartea de îmbarcare îți va scrie mereu doar NumeleMeuWings!

Golgote

mi-am ros genunchii învârtindu-mă
în jurul absenței tale
ca un pelerin pe treptele mântuirii
ce nu mai vrea sa vină.
depărtarea ta mi se prelinge
sărată
peste răni
se așterne prin carnea crudă sărutându-mi venele deschise.

și urlu la noapte
măăăăăăăăăăăăăăăăăăăi, noapte, lua-te-ar ziua, măăăăăăăăăăăăăăăi,

pleacă, îi strig,
noapte, pleacă!

îi strig

eu
aici
ea
nu
ce sens să stai, noapte, măăăăăăăăăăăăăi, noapte, măi?