duminică, 31 august 2014

Elegia toamnei care va veni

(a patra șoaptă)

pe-a patra elegie spusă-n șoapte
ar trebui să o primești acum, la noapte.
ar trebui să vin să-ți bat în geam,
eu, prima frunză ce-a căzut din ram
când orologiul plânge moartea lui august
sălbatic, singuratic, vagabond și frust.

vezi? ultimul amurg din vară, doamnă!
sunt eu și-am să mă-ntorc la tine toamnă.
am să-ți cad, frunze, peste pași pierduți
când iar te vei minți cu gânduri iuți
împleticite-n șoapte nefiresc.
călcându-mă, în vene-am să-ți foșnesc.

pe post de puls ți-or bate amintiri.
vieții degeaba-i ceri despăgubiri.
te va taxa la suprapreț plus tva
și-n notă a inclus plecarea mea.
sunt adevărul tău, iubito, știu că știi.
iar toamna vine numai la cei vii!

luni, 18 august 2014

Elegia trei. Numele tău.


(a treia șoaptă)

în carnețelul meu
de șoapte am în lucru o poezie în care
mă laud că am uitat de tine.
 
am înșirat acolo toate lucrurile pe care le-am făcut de când
ne-am despărțit.
un jurnal de singurătate dar, desigur, la final îi voi spune „jurnal de
libertate”.
 
povești scurte, în câte un vers, despre
diminețile în care mă dau jos din pat pe care parte vreau
și nimeni nu mă ține la ușa băii când fac pe mine;
despre prânzurile pe fugă luate în fața tastaturii
pentru că masa-ntinsă e pierdere de vreme;
o strofă ar fi despre mersul alene spre casă, cu pauze lungi pe băncile din parcuri și
câte o bere în toate cârciumile de pe drum, noii prieteni
adunați la fiecare tejghea;
despre capacul de la weceu lăsat ridicat nu cred că voi scrie pentru că
nu dă bine într-o poezie.
 
poezia asta va fi în versuri
ca să o poată pune apoi pe note o trupă de mare succes, să facă din ea
un mega-hit melancolic de plâns în fiecare toamnă,
când zeci de alții ca și mine vor cânta la refren „și numele ți l-am dat uitării, iubirea mea”.
 
și, știi?, toată poezia asta ar purta pur și simplu, numele tău.


sâmbătă, 16 august 2014

elegia 1983

(a doua șoaptă)



*
era, îți spun eu, o seara ca asta
ieșeam din cinematograf pe ușa dinspre parc, eu
prea timid să te țin de mână
pe lumină, tu
prea timidă să lași lumea să te vadă
ținută de mână.
uite, îți spun sigur, era ca acum, poate vreun ceas sau două mai devreme și-apoi a venit
ploaia.
să nu te superi pe ploaia de vară, să o lași
să-și facă damblaua,
știi,
ploile de vară au o misiune a lor pe lumea asta.
și ea, ploaia aceea, avea cu noi
lucrarea ei,
ne alunga din parcul nostru, de pe banca noastră
și-am alergat ținându-ne de mână pe lângă zidurile vechi,
pe sub bârfitoarele din lemn scorojit râdeam
ca nebunii,
prin fața porților mari și niciodată încuiate am fi sunat la sonerii
dacă ar fi existat,
prin rigolele inundate dansam ca men without hats sau taco,
mai știu,
și știu că știi

**
pe-atunci nu veneau taxiuri și
nici cafenele nu existau
pe atunci și
pentru că nu aveam unde merge și unde ne ascunde
ne-am ascuns la tine în pat
și-am fost doar tu
și eu,
împărțeam căștile aceluiași walkman și
ascultam careless whisper, chiar nu era
nici un păcat și nici o rușine la 15 ani,
și-am fost, știu sigur, iubito, doar tu  și eu
sau tu sau eu
am fost noi doi unul singur, îmbrățișați,
iar
restul lumii trăia la londra sau la seul;
poate la belgrad, mai știi?

***
nu mai exista nimeni cât se-ntindea adolescența noastră de jur împrejur,
doar ploaia, fremătând în plopii de la geamul tău ce dădea
spre curtea școlii
în vacanța în care ne-am împărțit prima pernă,
întâiul sărut,
primul revărsat al zorilor,
cea dintâi ceașcă de cafea băută la patru mâini mâine dimineață
și tot aerul pe care-l respiram.


=============================================



LAURENT & GESA - Tango D'amour (Long Version 1983)

Asculta mai multe audio electronica



joi, 14 august 2014

elegie pentru locul care a trăit cândva într-o altă țară


(prima șoaptă)




după o vreme, drumul dispăru printre mărăcini.
poteca mergea într-o parte, noi într-alta.
din loc în loc ne intersectam.
noi mergeam de-acum într-o parte; poteca, dimpotrivă, într-alta.

poteca mergea încotro vroia ea. noi mergeam încotro vroiam noi.

săream peste șinele prăjite în ulei la soare, călcam pe traversele coapte ce crăpau sub pașii noștri. nici un tren nu a mai trecut pe aici în ultima veșnicie. nici în veșnicia următoare nu va mai trece pe aici vreun tren.

aici a fost, cândva, altceva.
aici, cândva, a fost o altă lume.
acest loc a fost, cândva, o altă țară.
acest loc a locuit cândva într-o altă țară.
pe când locuia într-o altă țară, acest loc trăia. trăia într-o altă țară. acum locuiește, doar. și-atât.
locuiește într-o cu totul altă țară. 
întocmai ca traversele acelea coapte de vremuri, roase de carii, putrezite de ploi, năpădite de bălării, uitate de tot și de toți, din care pașii noștri fac așchii și rumeguș.

poteca merge încotro vrea ea. noi mergem încotro vrem noi.
vremurile merg încotro vor ele.
 
acest loc merge încotro vor alții.


joi, 7 august 2014

Dadalfabet



O veche joacă, din (2007) vremea când mă duelam în versuri cu Anni Lorei
și îi uram (de ce?) să se facă bine repede.



A strânge în palmă un mic orgasm ca
un fel de Bstie şi
se stinge de dor dar C face
lumină în noaptea D care n-are habar deşi E gata să-şi împacheteze

FFFFFFFF

G scrie scrie scrie H (a se citi HAŞ: inspiră adânc să-ţi văd
sfârcurile tresărind
şi
toate stelele se vor înlănţui dansându-ţi linişte) şi citeşte-I
şi
trage
în piept
J de mii de rotocoale de fum K şi cum ar încerca să te absoarbă L dau voie
să-ţi sărute fiecare în parte iar M a stat în genunchi până acum N place sau nu O să
visăm în culori P fiecare parte a visului Q sparge bariere Rvenind acolo de unde n-ar fi
trebuit să plece niciodată S vede de la o poştă că T
ridic la cer în U când îţi îndrepţi doi sâni V în W spre respiraţiile mele XXX într-o eternă tablă a înmulţirii hormonale

fie Y cunoscută sub numele de sfânt Z.