elegia celanului

(a XX-a șoaptă, a celor visați)

crepuscul întortocheat,
amurg violet zdrențuit și-apoi
bezna clocotind de lumi nedescoperite dar
vii.
din indii vii,
în indii te-aduci,
din indiile cele mai vechi,
deșert învăluind gânduri,
deșertăciuni învăluind gândul.

în locul zilei
taină.
în locul vieții
taină.
rătăceli până la pierzanie,
rătăciri până la uitare,
mântuitoare uitare.
mizericordie.
mistericordie.

extazul nimicului.

aleile răsucite se-mpleticesc,
se încalecă.
mă bucur că mă tem.
mă tem să mă bucur.

pași călcând amintiri
pași călcând tristeți
pași călcând decepții
pași călcând scurgerea vremii
pași privind prin noapte
pași pe un drum
pași fără drum
pași
drum

depozitul cu caricaturi

pe străzi ce nu duc
nicăieri,
oameni-lumânare
aplaudă frenetic răstignirea
omului-bec.
în cutiile lor de beton sufocante
stau închiși,
plâng singurătățile,
poveștile de dragoste
nu se mai întâmplă, știu ei bine, decât
la televizor.
pe o sârmă
ghimpată,
un înger
face echilibristică călcând
planeta-balon.
în scaunul de spovedanie,
mașina de spălat suflete se-nvârte în gol.
în golul sufletului,
cioclii duc pe umeri
coșciugul propriilor inimi smulse.
omul cu cap pătrat
trăgându-l cu funia de gât pe
omul îmbuibat.
copilul căruia n-ai cum să-i expici
că nu-i mai poți înlocui
bateriile
canarului
din colivie.
de câte becuri e nevoie
ca să schimbi un om?