joi, 21 ianuarie 2010

Psalmul beduinului în blugi. Şi un reflex pe'o sticlă!


 Source: Burning Man



Merg strâmb, o, Doamne. Tu, Allah, merg strâmb.
Nisipul mă apasă şi m'astupă!
Mă uit în jur şi văd întreaga trupă.
Citesc pe ei că îi privesc tălâmb.

În cutele de şuncă mi s'a prins
tot praful. Nu se vede nici o oază.
Nisipul mi'a intrat unde e rima
şi soarele sub haina s'a prelins.

Mă uit la ei şi nu'nţeleg nimic.
Văd numai lăzi de bere şi piscine.
Mă duc spre ele. Doamne, fug de mine.
E proastă gluma, Doamne. Asta'ţi zic.

Agale se preling prin capul meu
Berberi, cadâne, humus, dromaderi.
Şi apa s'a cam terminat de ieri.
Şi umbra e fierbinte. Arde rău.



Allah, nu vezi că ne'am tâmpit de tot?
Stăm locului când drumul ne tot cheamă.
Hai, bagă'ne, akhbar, din nou în seamă.
Hai, toarnă'ne în conturi zlot cu zlot.

Peşcheş, dinari, parai, ce'o fi... hai, bagă!
Îi ai şi chiar nu'ţi trebuie deloc.
Opt portocale şi o luăm din loc.
Ne'aşteaptă iar la colţ o lume'ntreagă.

Cu chot-uri, piste, ueduri şi cu dune.
Cu nopţi de'ţi urlă liniştea'n ureche.
Cu nesfârşituri fără de pereche.
Allah, ce te'am rugat e chiar pe bune!



Răspunsul Seniorului


Reflex pe o sticlă

-->
pohetului Cristi, după vizionarea pohemelor fals insignificante
Mă, laser scormonind
În litiera clipei,
Scântei de aur şi argint scoţând!
Mă, drogoman al vorbei,
De fapte zumzăind!
Moară de vânt, cu pale de oglinzi,
Linişte n-ai, petarde când aprinzi
Şi caşti prăpăstii cosmice-n banal ?
Vreau să-ţi zic una, da’ să nu te superi:
Cu darul ăsta de a scoate nuferi
Din ăia puri, din fadele noroaie,
Prea bune - adică rele - pohezii
Îndepărtează biete firi normale,
Că nu poţi sta cu nasul în sarmale
Şi gândul în deşerturi austere
Cum nu stă-n gazdă setea, într-o bere!
Eşti dificil, bădie, eşti fenomenal,
Perfect, precum frisonul inghinal.
Când crude vorbe-ţi explodează basmul,
Cu cine speri să-ţi acordezi orgasmul ?
Nu vezi că tot se târâie pe Tot?
Că-l doare-n dos pe sclav de zeul Toth?
(Cel preot-rege-atlant, ce a fondat Eghiptul
Şi-n Piramidă a lăsat Înscrisul
Înţelepciunii, pe tabla de smarald?)
Nu-n lume-i adevăru, ci-n tine,
Şi e mut.
De nu mi-ar place-n bere să mă mut
Şi în sclipirea sticlelor opace
O invitaţie-n pustiu ţi-aş face..
Nu ştie cel ce spune, ci cel ce bea şi tace.
Señor Cornelio
Ce zici de una-n Siria, de 14 grade,
Barde ?

2 comentarii:

Zaher spunea...

Bun mai. Scris bine tu.
Bravo. Placut eu.
Inteles 8 bortocal. metafor frumos.

Oceanic Club spunea...

Iată... se întâlniră mastodonţii poeziei deşerturilor româneşti... sau mai corect ... mastodonţii româneşti ai poeziei deşerturilor