trebuie să arzi
într-un purgatoriu fără somn
într-un purgatoriu fără vise fără speranțe fără mângâieri fără așteptări.
să-ți arunce peste jar tulpini de trandafiri ofiliți,
să te lepezi de tine,
prin toți porii să te scurgi
deodată cu secundele,
deodată cu anii,
deodată cu toate viețile cândva trăite;
și mărăcini să-ți pună-n palmă,
în pumn strângându-i să te desparți de venin.
acum.
e vremea să te îmbraci în coșmar.
toate coșmarurile
scoase la vânzare sunt la superofertă,
ia-le
și arzi odată cu ele;
trebuie să arzi
în acest purgatoriu
înainte de a înflori
de la capăt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu