elegie de crăciun

(șoaptă, a XI-a, colindată)

tu să te ierți de tot ce ți se-ntâmplă
în lumea ce-o trăiești prin ochi căprui
în care n-a mai nins decât la tâmplă.
tu să te ierți, nu-i cere asta nimănui.

tu să te ierți că n-avurăm dreptate
când ne-am tăcut în loc să ne cerșim
tu să te ierți, căci altfel nu se poate
păcatele să ni le ispășim

ai să te ierți că nu poți fără mine
(nu ai fi tu dacă altfel ar fi)
și-nchisă de-acum pururea în tine
când va fi cazul mie-mi vei vorbi.

n-ai să te ierți în fiecare noapte.
ai să te minți în fiecare zi.
și cât putea-va sufletul să rabde
tu-ți vei greși. iar eu te voi iubi.


(după o idee de adrian păunescu)

check-out

am auzit prea târziu că
telefonul n-a sunat dar
am verificat lista apelurilor
neprimite.
toate erau de la tine.
nici nu știu dacă'mi pare rău că
n'am fost pe fază
să răspund.

elegie ermetică

(șoapta #10)

doamnelor și domnilor,
iubita mea dintotdeauna,

m-am întâlnit ieri, după amar de vreme,
cu mine.
arătam
mult mai îmbătrâniți, amândoi
și nu păream să-mbătrânim prea frumos.
eu, cel puțin.
nu știu dacă pot spune asta
și despre mine.
ca de obicei, eram închis ermetic,
precum un jurământ trapist.
nici o emoție nu avea voie să mă trădeze
în vreun fel.

am vorbit nimic
minute în șir,
poate ultimele, poate primele,
în loc să adunăm cele două bătrâneți
într-o îmbrățișare,
poate ultima, poate prima.

doamnelor și domnilor,
iubita mea dintotdeauna,

am luat două bilete la un tren în timp,
aș vrea să mă invit acolo unde nu am ajuns
când trăiam timpul nostru.
haide, vin?

și-apoi
vom goli sertarele
de toate manuscrisele niciodată începutelor
povești cu final neterminat.

curățenie de sărbători

cotrobăind prin sertare mi-am redescoperit
manuscrisul niciodată început
al seriei de povestiri cu final neterminat.
l-am mototolit
și l-am aruncat
la gunoi.

michelangelo, preț de o secundă

mâna ei
hei!
HEI!
pe umărul meu
(doamne, mi-ai furat cuvintele?)

ce crezi că faci?
unde crezi că fugi?
fugi de zei?
hei!
HEI!
(doamne, degetul ei,
hei!
HEI!
parc-am fi expuși timp de cea mai scurtă veșnicie posibilă
în facerea lui michelangelo)

aș fi vrut să mă preling din mine prin buze
să-ți fiu
cel mai râvnit sărut.

ce plângea la zei
zei
hei!
HEI!