elegie între două tramvaie

(şoapta XVIII, metropolitană)

oraşul tău, din gârlă până-n parc,
pare un amoraş grăsuţ, cu arc.
şi-ntre luminile de prin vitrine
oraşul se răstoarnă peste tine.

oraş de bârfe, zvonuri şi păreri,
bazar cu efemere şi-efemeri, 
târg de-amintiri, negoţ cu bucurii apuse,
cu vorbe-n dar primite şi cu spuse.

oraşul cu paiete şi cu strasuri,
ferestre-n mii de ochi şi mii de glasuri,
cu orbitoare străuciri de un sezon,
plouate-afişe, rupte pe beton.

oraşul care-nghite tot ce-i dai,
aspirator de suflete şi, vai,
altar al unor zei nedefiniţi
cu preoţi şi cu sfinţi prea-prihăniţi.

oraşu-acesta ca o poezie,
un hipster cu fular şi pălărie,
poşete piţi şi pantofi cu toc,
aristocraţi îngrămădiţi în scări de bloc,

oraş cu blugii rupţi şi tenişi roz,
cu plete-n vânt şi pline de moloz,
abject tirşor, amant prea pătimaş,
pun punct aici şi te salut, oraş!