luni, 22 noiembrie 2010

Paznicul deşertului (ucigaşii de prigorii)


Special guest star: poetul Cornel Pârvu, în civilie doctor în ştiinţele naturii, zis (pe bună dreptate) şi Seniorul; extrase în ritm poetic dintr'un jurnal de călătorie prin Siria.


Din toată historia naturală
N-au mai rămas
Decât tarpanii norilor
Cu coame de plumb
Pe sub coamele singurătăţii.

Între depărtare
Şi stare
Uite cât loc e sub soare!

Asta simţi, când drumul aleargă
Înainte şi-napoi, egal,
Nestingherit
De durere sau milă.

Plictisu-i mort,
Blazarea ucisă,
Preţul plătit:
Neantul mi-a julit, iar, o coastă.

Deşertul stoarce apă
Din piatra orizontului
Apă de foc, care joacă.

Nu puteam bănui
În pustiul bolovănos
Ca o mare de iaurt de bivol negru
Micul adăpost
Al paznicului deşertului

Şi totuşi el exista.
Împuşcase prigorii,
Le decapitase, le jumulise
Şi le prăjise.

Pozez interzis,
Zeci de capete cu ciocuri zâmbitoare
Şi pene colorate,
Pe nisipul gălbui.

Nu mă încearcă
Nici un strop de tristeţe,
De vină,
Sau de urină.

Ura de mine regurgitată-i, tată,
În  fierbintea Arraqqah.
Spaima - pierdută
În visul pierdut,
Bucuria topită
Şi uscată,
ca o spumă,
Pe ţărmul lacului Al Assad.

În necuprinsul Aici,
Zac cartuşe goale peste tot,
Pe dealuri pietroase
Şi-n tufişuri ţepoase.

Desigur, o vânătoare e totul.
Moartea acestor prigorii
Atrase de cinci măslini pitici
Udaţi cu cana,
Nu mă impresionează.
Îmi pare foarte  rău că nu-mi pare rău.
Dar n-am ce face.
Sunt forţe mult mai mari decât moartea
În jur.

Nu pot decât să respect plictiseala
Şi foamea băieţească
A acestor bătrâni vânători
Şi paznici cu puşca
Ai deşertului nostru.

Un comentariu:

Cătălin Stanciu spunea...

Cine ar fi crezut ca un mare cercetator, doctor in stiinte, cocheteaza si cu poezia! Si o face chiar foarte bine!!! Felicitari domnule Parvu!