Ce i-a mai rămas, de fapt,
primăverii?
O listă lungă - în excel, doar suntem generaţie de corporatişti,
avem bonusuri şi obiective (sau invers),
niciodată emoţii şi bucurii.
Lista lungă, spuneam, de răspunuri gata pregătite,
aşteptând
întrebările pe care ne temem să le punem.
Multe.
Toate.
Toate întrebările care au stat la un moment dat
claie peste grămadă
în poarta inimii,
de era să murim.
Dacă am fi murit, am fi trăit
mai bine;
am fi răsărit flori
şi am fi râs în soare. O oră, o zi, o mână de copil rotofei.
Am rămas.
Să facem umbră pământului.
Să facem
umbră altor flori.
Ne trezim dimineaţă şi vrem să aflăm ce greşeşte celălalt dar
nu ne pasă de greşelile noastre.
Noi nu greşim, nu-i aşa?
Niciodată.
Primăverii nu i-a mai rămas nimic din noi.
Ai vrut să găseşti un buchet de ghiocei în poezia asta?
Îmi pare rău.
Primăvara începe
în altă parte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu