pe la ceasul şapte

într'o bună dimineaţă
(mă asculţi?)
unul dintre cei şapte pitici şi'a pus o cămaşă
albă
(mă urmăreşti?)
şi cravată bleu-marin.
şi'a dat jos barba şi
s'a tuns regulamentar.
mirosea a after-shave când
(are you with me?)
a coborât în stradă și
a făcut cu mâna semn
unui taxi.

flauta fermecată

știu sigur că ai fost
cea mai frumoasă
femeie care a binecuvântat cerul și
nopțile acelui
oraș.

în povestea care merge mai departe
ar trebui
să le mulțumesc tutror bărbaților din viața ta pentru
că mi-a fost sortit
să te-ntâlnesc.
și, din același film,
ar trebui să fiu gelos pe lumea-ntreagă.

zi-mi că-s nebun. dar
cumva
- și nu mă-ntreba de ce sau cum - 
știu sigur că tot tu-mi vei binecuvânta
rămășițele zilei.

hei, mai știi cum e
să te năvălească fericirea?

atlas în si bemol

 
am să-ți învăț orașul
(această hăbăucă împleticire de boduri
crăpate,
teatre urlate și
ferestre
cu privire spre est,
reflectând cel mai prelung
răsărit vreodată
trăit).

ferice de el că te are.
am să ți-l învăț precum maestrul concertul 27
(allegro, larghetto, rondo, allegro),
bemol după bemol,
trotuar după trotuar,
respirându-ți amintirea
în singurele cafenele non-stop,

știi, au și ele nevoie de un ultim client și de primul, mai apoi.

am să ți-l învăț
cu vocea ta hartă în palmă
până am să dau de voi,

de tine și de vocea ta.

și-ai să-mi tai respirația
ca-ntr-un looping cu hans joachim peste sensibilitățile
führerului.
 
drumurile noastre toate se pierdeau în păduri
și fiecare copil ce ne vorbea printre ochii închiși
putea fi (vai, cea mai multpreafrumoasă condamnare la viață!) alt
isus
purtând cu el numele nostru.

Veche scrisoare de dragoste rămasă fără titlu

isteriile se aleargă prin ochii mei.
ochii mei negri se plimbă
pe o sârmă ghimpată.
mersul lor
alene
se-mpiedică
de isteriile ce le taie calea.
 
acum se umple paharul
și-acum se sparge o sticlă;
acum dau cu stângul în dreptul
și-acum ulciorul e gol.
 
și-acum mă săruți pe o geană
și-acum te sărut pe o rană;
și-acum mă-mpletesc peste tine
și-acum să mă minți că ți-e roz.
 
acum sa visăm inundații
și-acum să gustăm aberații.

și-acum ochii mei se treziră.

și-aici isteriile mor. 

până la urmă...

mă'’ntreb ce'’am pierdut.
mai nimic.
în general, chestii despre care nu'ți mai aduci aminte;
promisiuni…,
de cele mai multe ori.
promisiuni ce n'’au nimic de'’a face
cu regulamentul de funcționare a speciei umane.
pe masură ce corpul se descompune
învățăm că,
până la urmă,
nu aveam nimic de ascuns.