exit

i se lipise soarele de fereastră, în acea dimineaţă. porni la drum, ca în fiecare zi, poate puţin mai buimac şi mai obosit decât de obicei. seara, la întoarcere, într-o curbă, după un norişor, fu lovit în plin de o pasăre de noapte ce gonea besmetic înspre nicăieri.

povestea îngerului risipitor de iubire se termină aici, lângă cioburile de aripi.

nici povestaşul, cât o fi el de povestaş, nu ştie unde se duc sufletele îngerilor, atunci când îngerii se duc…

elegie fără fond

(a noua șoaptă, veche, nu nouă)

paşii ăștia goi spun poezii pline.
poeziile ăstea pline se revarsă peste trupurile goale.
minciuna unei
împerechieri de formă fără fond
de ten şi
întreaga zestre de rimel. uite-o. prelinsă.

PLÂNGI, că plouă.
plouă. picioarele-mi
sunt ca buzele când ţi le sărut.
cleioase
umflate
umede
aromate şi
plângi.

plouă prin pădurile cândva virgine.
se flutură petale rupte ca nişte sâni de hârtie decupați
cu foarfeca de tăiat tablă.

se flutură
cele albe
cele roz
cele liliachii.

se pregătesc gutuii şi
ghearele vântului.

n-ai să-mi mai ploi a primăvară,
târfa mea.

elegie dalmată

(șoapta opt)


dacă m-aș fi născut în croația
nu te-aș fi întâlnit probabil
niciodată.

aș fi trăit o viață fără să mă bucur de tine și
fără să plâng nopțile în care
patul nostru era mai mare decât toate oceanele lumii,
mai lat decât toate distanțele dintre aeroporturi
și mai rece decât ultimul iceberg în viață.

aș fi murit, poate,
de o mie de ori apărându-mi țara,
mi-ar fi ridicat statuie în satul meu natal, o cruce din pietre albe,
de râu,
pe care ar fi scris că până și
cel mai destrăbălat om din lume
a fost sincer și fără de prihană când s-a sinucis
pentru marea iubire.

n-ar fi avut de unde să știe de tine nimeni.
nici ei,
nici măcar eu.
și sigur nici marea
în care mi-aș fi spălat de atâtea ori toate păcatele,
ca atunci când, dimineața, mă lepădam de ispite
aspirându-ți ochii,
respirându-ți vocea,
ca vânturile calde ce bat dinspre mare și plâng.

să plâng, îmi spuneam,
lacrimile limpezesc sufletul.
și-așa s-a născut marea.

dacă m-aș fi născut în croația
mi-aș fi plâns frații plecați prea devreme
și surorile rămase acasă nepăzite
și nu aș fi crezut că și verișorii cu care astăzi mă pândesc prin tranșee
și-au pierdut frații prea devreme iar
surorile le-au rămas nepăzite
acasă.

uite, știi?
nu am cum să mai mă nasc a doua oară
nici în croația,
nici pentru noi.

n-ai să afli niciodată cum ar fi trebuit să ne fie
acolo unde munții se prăvălesc în mare iar
ochii tăi căprui limpezindu-ți sufletul
ar fi învățat să plângă sincer
pentru prima oară
de fericire.

Apoi va fi frig. Acoperă-mi inima cu ceva.

În dimineața aceea - cine știe de ce? - ridică privirea într-o intersecție altădată indiferentă. Prin geamul murdar al troleibuzului năvăli, de după colț, ca și cum ar fi vrut să-l sufoce într-o îmbrățișare, soarele. De-abia se ridicase, anevoie, și tocmai ce se întindea lasciv pe asfalt, cât era strada de lungă, împingând de la spate spre o altă zi oarecare coloanele nesfârșite de umbre interminabile. Ardea. Cum arde sufletul cuiva pregătit să plece. Mângâia aproape plângând cele câteva priviri rătăcite. Privirile celor ce se încumetaseră să întoarcă ochii dinspre podea către cer. Fără vreo speranță. Fără vreo așteptare. Pur și simplu, din întâmplare.


L-a privit cu sete. Se scufundă în lumina-i roșie cât a putut de mult. Era cald. Era minunat. Era ca o speranță. Putea fi vis. Putea să nu se mai termine niciodată. Și, undeva, între lume și interminabil, condensul încremenise, într-un design mizerabil, praful pe geamul troleibuzului. Lumea era, totuși, la locul ei.

Era, probabil, cel din urmă răsărit însorit înaintea atâtor dimineți umede și cenușii. Colțul se împlini și soarele dispăru după niște fațade vechi și rebegite.

Era o poveste despre un nou început, un altul printre atâtea altele despre care nimeni, vreodată, nu va ști cum vor sfârși.

elegie absinthie

(șoaptă veche, șoapta șapte)

încep să văd prin mine
la fel cum
m-aș uita spre lume
prin lentilele unui pahar de absinth,
aburite de fumul ierbii
într-o veche si portocalie cafenea
art nouveau
dintr-o praga în care cine trădează
jocurile iubirii
nu a trăit
decât o lungă minciună