elegie inutilă

(a 12-a șoaptă, al 12-lea ceas)


din mintea mea
nu mai coboară nici o amintire,
s-au baricadat acolo, sunt
ale mele, nu dau nimic, nu mă lepăd de ele; afară,
zăpezile se topesc din priviri și ne pierdem
în mocirlele altora
până la glezne,
până-n genunchi,
până pe aripi,
până în gânduri.

nu mai aștept nimic.
n-ai nimic să-mi mai dai dar
încă-ți cer
totul.
iubito,
pe mine ție
redă-mă!